EXCLUSIV | Din ce cauză incredibilă tramvaiul de pe linia 25 nu s-a oprit și a intrat în mașinile din intersecție: „Se plâng vatmanii că se întâmplă des” | VIDEO

Publicat: 04/05/2022, 12:16
Actualizat: 04/05/2022, 15:31

Tramvaiul de pe linia 25, care, sâmbătă, pe 30 aprilie, a intrat în mașinile aflate în intersecție, nu avea defecțiuni tehnice. Cea mai probabilă cauză a accidentului este una incredibilă, potrivit surselor Gândul.

„Există o problemă cu tramvaiele din București de când s-a pus iarbă printre șine. Ei bine, când se taie iarba, aceasta rămâne și pe șine, cu tot cu mâzgă, iar tramvaiele patinează la fel cum alunecăm noi pe o coajă de banană. Din discuțiile cu vatmanii am înțeles că în ziua accidentului de pe bulevardul Timișoara s-a tuns iarba”, a declarat, pentru Gândul, Valer Ciobănescu, președintele Sindicatului Transpublic din STB.

Potrivit sindicalistului, vatmanii din București se plâng de faptul că iarba de pe șine le provoacă probleme.

„Se plâng vatmanii că se întâmplă des incidente din cauza vegetației de pe șine. Trebuie făcut ceva, altfel se pot întâmpla accidente grave. Vă dați seama că nimeni nu este nebun să nu oprească în stație. Am văzut video cu incidentul de pe 30 aprilie, tramvaiul s-a dus ca o sanie. Chiar dacă în stație nu este iarbă, frânarea s-a produs înainte, acolo unde este vegetație, și de acolo tramvaiul a intrat în patinaj”, a mai declarat Valer Ciobănescu.

Totuși, oficialii STB nu merg pe varianta lansată de Ciobănescu.

„Este exclus așa ceva, să patineze tramvaiul de la iarbă. Se vede clar de pe imagini că nu există intenție de frânare din partea vatmanului. Ancheta va stabili cauza exactă. Cert este că vatmanul nu a fost audiat până în prezent”, au precizat reprezentanții STB pentru Gândul.

Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime, însă incidentul este unul șocant.

Vatmanul, tras pe „linie moartă”

„Tramvaiul tip V3A-M, implicat în accident, a fost verificat de către echipa de întreținere a depoului, înainte de a ieși în traseu, constatându-se că acesta corespunde din punct de vedere tehnic, toate sistemele de frânare (frâna de staționare, frâna electrică de serviciu, frâna de urgență cu patina electromagnetică și frâna cu solenoid)  fiind în parametri normali de funcționare.

De asemenea, având în vedere incidentul respectiv, vă informăm că la nivelul Societății s-a declanșat o anchetă internă, pentru stabilirea vinovăției conducătorului de vehicul implicat în accident, acesta fiind cercetat disciplinar în conformitate cu Regulamentul Intern al STB SA.

Precizăm că până la luarea unei decizii de către Poliția Rutieră, respectiv până la definitivarea cercetării disciplinare, în conformitate cu Regulamentul Intern STB SA, manipulantul nu va mai fi repartizat pe traseu”, au transmis reprezentanții STB.

Anul trecut, în vară, pe linia tramvaiului 32 au avut loc cel puțin două incidente. Două tramvaie au deraiat din cauza vegetației de pe calea de rulare.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Noi ajutoare pentru români! Ministrul Muncii a anunțat două proiecte în valoare de 85 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Legea care intră în vigoare în România. Se pedepsește cu închisoare de la 1 an...
Locurile în care n-ai voie să parchezi niciodată. Riști amenzi mari
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Alimentele bogate în sare ar trebui interzise, recomandă OMS
×